• Descriere
  • Informații suplimentare

Descriere

AMOXINEOVIT

Pulbere hidrosolubilă

Antimicrobian

 

COMPOZIŢIE

Substanţe active: Amoxicilină trihidrat 10 g; Oxitetraciclină clorhidrat 10 g; Neomicină sulfat 10 g; Vitamina A 1.500.000 U.I.; Vitamina D3 500.000 U.I.; Vitamina E 1.250 mg; Vitamina K3 250 mg; Vitamina B1 250 mg; Acid pantotenic 750 mg; Biotină 20 mg; Vitamina C 2.500 mg; Magneziu 750 mg; Zinc 100 mg; Metionină 2.000 mg; Lactoză 15.000 mg;

Excipienţi (dextroză, lactoză) ad 100 g

 

ACŢIUNE FARMACOLOGICĂ

Produsul are un efect antimicrobian notabil datorită acţiunii sinergice a celor trei antibiotice cu spectru larg, toxicitate redusă şi rezistenţă la acţiunea sucului gastric. Atât amoxicilina, cât şi oxitetraciclina ating un nivel seric antimicrobian activ după 60 minute de la administrare. Acţiunea acestora se manifestă atât în sfera aparatului respirator, cât şi a celui urinar. Neomicina având o resorbţie redusă la nivelul intestinului, acţionează predominant la nivelul aparatului digestiv. Spectrul larg al celor trei antibiotice asigură o eficacitate deosebită şi evită instalarea rezistenţei, fapt pentru care produsul este recomandat în cazuri de polimicrobism acut sau cronic, ca şi în toate afecţiunile microbiene, primare sau secundare, cu etiologie incertă. Conţinutul ridicat în vitamine creşte spectaculos rezistenţa organismului animal la infecţie, contribuind totodată la îmbunătăţirea apetitului şi a conversiei furajelor.

 

SPECII ŢINTĂ

Tineret bovin (inclusiv viţei până la înţărcare), porcine (inclusiv purcei sugari), iezi, miei, cabaline (mânji) şi păsări (găină, curcă, bibilică, prepeliţă, fazan, păun, gâscă, raţă şi porumbei)

 

INDICAŢII

În afecţiunile polimicrobiene sau cu etiologie incertă, în bolile infecţioase cu caracter cronic, în combaterea stărilor enterotoxice la tineret şi a bolii respiratorii cronice la păsări. Poate fi administrat cu bune rezultate, în combaterea diareei și a stresului.

 

CONTRAINDICAŢII

Nu se administrează la păsări în perioada ouatului. Nu se administrează la rumegătoarele adulte.

 

REACŢII ADVERSE

Nu se cunosc.

 

MOD DE ADMINISTRARE

  • la purceii sugari şi tineretul porcin, produsul se administrează per os, individual sau în masă, prin apa de băut, în doza de 1 g / 10 kg greutate corporală. Când administrarea se face individual, volumul de lichid în care se suspendă produsul trebuie să fie de 2 – 5 ml
  • la tineretul bovin (inclusiv viţei până la înţărcare), iezi şi miei, se administrează 1 g produs / 10 kg greutate corporală, pe o perioadă de 4 – 5 zile
  • la cabaline 1 g / 10 kg greutate corporală, 4 – 5 zile consecutiv
  • la păsări se administrează 1 g produs / 1 litru de apă, pe o perioadă de 4 – 5 zile.

Utilizarea anti stres a produsului se realizează prin reducerea dozei terapeutice la jumătate, timp de   4 – 5 zile.

 

ATENŢIONĂRI

Produsul se dizolvă în apa de băut sau în ceai. Soluţia se administrează proaspăt preparată.

Pentru tratamentul purceilor sugari, medicamentul se administrează scroafei, 4 – 5 zile consecutiv.

La tineretul bovin care a depăşit perioada de înţărcare, în timpul tratamentului cu Amoxineovit, se administrează probiotice.

La păsări, apa medicamentată înlocuieşte complet apa de băut pe timpul tratamentului.

 

TIMP DE AŞTEPTARE

Carne: 28 de zile.

 

MOD DE PREZENTARE

Pungi cu 50, 100 şi 1000 g de pulbere.

Informații suplimentare

specii

Păsări