TONDIGEST

21,60 RON
In stoc
SKU
21621-52-202607

COMPOZIŢIE

 Extract de iarbă de Artemisia absinthum (pelin) 25 ml, extract de rădăcină de Gentiana lutea (ghinţură) 25 ml, extract de fructe de Carum carvi (chimen) 25 ml, zahăr 64 g, acid benzoic 0,2 g, apă distilată ad. 100 ml.

ACŢIUNE

TONDIGEST acţionează asupra sistemului digestiv prin stimularea secreţiei sucului gastric. Are efect coleretic şi colagog stimulând secreţia bilei şi eliberarea acesteia. Este recomandat pentru stimularea apetitului digestiv după intoxicaţii severe cu alcaloizi din plante sau după tratamentul parazitozelor.

TONDIGEST prezintă un uşor efect parazicid care ajută la eliminarea viermilor intestinali (în special nematode) fiind recomandat ca adjuvant în tratamentele pentru eliminarea acestora. Prin stimularea motilităţii intestinale, TONDIGEST contribuie la eliminarea gazelor intestinale. Datorită efectului galactogog poate fi folosit pentru creşterea producţiei de lapte la rumegătoare. Datorită efectului emenagog (reducerea stării de greaţă) poate fi administrat animalelor de companie în cazul unor călătorii lungi care provoacă disconfort digestiv.

SPECII ŢINTĂ

Suine, bovine, ovine, câini şi pisici.

INDICAŢII

Este recomandat în special la tineretul bovin, porcin, la carnivore pentru stimularea poftei de mâncare, dar poate fi utilizat şi la alte specii de animale în faza de creştere şi îngrăşare. Se recomandă ca tratament adjuvant în terapia cu antibiotice la viţei, purcei şi căţei pentru refacerea apetitului digestiv.

CONTRAINDICAŢII ŞI PRECAUŢII

Produsul nu se va administra animalelor cu hiperaciditate gastrică.

MOD DE ADMINISTRARE ŞI DOZE PENTRU FIECARE SPECIE

Pentru animale cu inapetenţă digestivă, convalescente, sau în tratament cu antibiotice:

  • la suine, se recomandă 0,5 - 1 ml TONDIGEST per kg greutate vie, timp de 4-5 zile;
  • la bovine şi ovine, se recomandă 0,25 – 0,5 ml TONDIGEST per kg greutate vie, timp de 4-5 zile;
  • la câini şi pisici se recomandă 1-2 ml TONDIGEST per kg greutate vie, timp de 4-5 zile.

TONDIGEST se va administra, per os, cu linguriţa sau cu o seringă.

Pentru animale sănătoase la care se doreşte obţinerea unui surplus de greutate, dozele prezentate mai sus se vor administra în apa de băut sau în hrană.

TIMP DE AŞTEPTARE

Nu e cazul.

PRECAUŢII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE

A se păstra la temperatură mai mică de 25ºC, în ambalajul original. A nu se folosi după data de expirare menţionată pe etichetă. A nu se lasa la îndemâna copiilor.

TERMEN DE VALABILITATE

Doi ani de la data preparării.

MOD DE PREZENTARE

Flacoane conţinând 50, 100, 250 sau 1000 ml.

NOTIFICARE

4849/27.11.2007