TUSIFUG

Pret 10,86 RON
In stoc
SKU
24170

COMPOZIŢIE

Decoct de frunze de Plantago sp. (pătlagină) 25 ml, decoct de rădăcină de Glycyrrhiza glabra (lemn dulce) 25 ml, decoct de rădăcină de Valeriana officinalis (valeriană) 25 ml, zahăr  64 g, acid benzoic  0,2 g, apă deionizată ad. 100 ml.

ACȚIUNE

Produsul TUSIFUG prin componentele sale acționează asupra căilor respiratorii, provocând decongestionarea acestora, dilatarea şi relaxarea musculaturii netede a bronhiilor. De asemenea are un efect emolient şi mucolitic, producând liza mucozităților aflate pe căile respiratorii. Datorită alcaloizilor prezenți în valeriană are un efect sedativ de calmare a tusei.

INDICAȚII

Este recomandat ca adjuvant în afecțiuni respiratorii (bronșite, pneumonii, bronhopneumonii) ca bronhodilatator, expectorant şi sedativ, la câini şi pisici. Se recomandă ca adjuvant în terapia cu antibiotice la câini şi pisici, pentru refacerea sistemului respirator.

CONTRAINDICAȚII ȘI PRECAUȚII

Nu este cazul.

REACȚII ADVERSE

Nu se cunosc.

SPECII ȚINTĂ

Câini şi pisici.

MOD DE ADMINISTRARE ŞI DOZE PENTRU FIECARE SPECIE

Produsul se va administra pe cale orală, cu ajutorul unei seringi sau lingurițe după cum urmează:

  • câini - 0,2 – 0,4 ml/ kg greutate vie TUSIFUG, o dată pe zi timp, de 4-5 zile;
  • pisici - 0,5 – 1 ml/ kg greutate vie TUSIFUG, o dată pe zi, timp de 4-5 zile.

RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CORECTĂ

Prin diluare cu apă produsul se poate contamina uşor bacteriologic sau fungic. De aceea produsul trebuie consumat imediat după diluare.

TIMP DE AȘTEPTARE

Nu este cazul.

PRECAUȚII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE

A nu se lăsa la îndemâna copiilor !

La temperatura de 8-15°C, ferit de lumină şi îngheț. Flacoanele trebuie închise etanș şi păstrate în ambalaje originale.

A nu se folosi după data de expirare menționată pe etichetă.

PRECAUŢII SPECIALE PENTRU ELIMINAREA PRODUSULUI NEUTILIZAT SAU A DEŞEURILOR, DUPĂ CAZ

Pentru protecția mediului produsul nu trebuie aruncat în ape reziduale sau resturi menajere, ci în locuri special amenajate.

Orice produs neutilizat sau deșeu provenit din utilizarea acestuia, trebuie eliminat în conformitate cu cerințele locale.

MOD DE PREZENTARE

Se ambalează în flacoane cu 50, 100, 250 sau 1000 ml.